Hello popover Lorem ipsum dolor sit amet... Lorem ipsum dolor sit amet... Lorem ipsum dolor sit amet... Lorem ipsum dolor sit amet...

* common.systemMessage *

Ok

Cancel

Bărbaţii Cenuşăreasă: tipul de bărbat de care femeile ar face bine să se ferească

Aceasta ar fi definţia „bărbatului Cenuşăreasă“, aşa cum a fost etichetat de o scriitoare americană. Autoarea a expus şi motivele pentru care femeile aflate în căutarea unei relaţii serioase ar trebui să ocolească acest gen de bărbat.

Scriitoarea americană Michelle Martin consideră că a identificat o nouă specie de bărbat, pe care l-a numit în mod sugestiv „Cenuşăresul“ sau „bărbaţii Cenuşăreasă“, explicând pentru publicaţia Huffington Post de ce aceştia nu ar reprezenta cea mai fericită alegere pentru femeile singure, care au trecut de 30 de ani şi care visează, la rândul lor, la un partener de viaţă alături de care să-şi întemeieze o familie.

FOTO Sursa Arhiva PrimaLove

„Bărbatul Cenuşăreasă probabil că nu a avut probleme emoţionale dintotdeauna, dar pesemne că după ani de zile petrecuţi într-un mariaj nefericit, ajung să tânjească după o relaţie în care să simtă din nou fiorii iubirii, dar consideră că nu au nicio secundă de pierdut. Indiferent de ceea ce l-a făcut să ajungă astfel, bărbatul Cenuşăreasă se simte îndreptăţit să-i fie satisfăcute nevoile emoţionale şi fizice cât mai repede“, conturează scriitoarea portretul-robot al Cenuşăresului.

Problema este că există foarte multe femei singure, de vârstă mijlocie, care se lasă atrase de acest discurs al Cenuşăresului, care promite conectare emoţională şi fizică profundă.

Mai periculos, consideră autoarea, este că femeile au impresia că au descoperit „Sfântul Graal“ masculin când îl întâlnesc. Numai că, supriză, acest tip de bărbat nu este cu adevărat de încredere din punct de vedere emoţional.

Această nevoie insaţiabilă de intimitate imediată este un semn de alarmă care indică vidul emoţional din viaţa sa, mai degrabă decât dorinţa de a pune bazele unei relaţii reciproce din punct de vedere emoţional.

Scriioarea atrage atenţia că bărbatul Cenuşăreasă este în multe feluri mult mai periculos decât bărbatul Seducător, de la care femeile ştiu la ce trebuie să se aştepte. Spre deosebire de Seducători, Cenuşăreşii nu încearcă să profite sexual de femei, par bărbaţi de treabă.

Poate să-şi păstreze această mască timp de săptămâni la rând, uneori mai mult, numai că acest tip de bărbat este mult prea afectat emoţional pentru a putea să menţină o relaţie pentru mult timp: cel puţin nu în starea sufletească în care se află la acel moment.

Cum recunoşti Bărbatul Cenuşăreasă

Prin urmare, cum ar putea să se protejeze o femeie de aceşti bărbaţi Cenuşăreasă, care le vor dezamăgi crunt mai devreme sau mai târziu? Scriitoarea Michelle Martin a încercat să facă o listă cu indicii care ar putea să ducă la identificarea Cenuşăreşilor:

1. Sunt mereu grăbiţi, nerăbdători şi nu pregetă să declare cât de pregătiţi sunt să-şi găsească persoana alături de care să-şi trăiască viaţa la un nivel emoţional cât se poate de intens. Nu este exclus să pună presiune pe parteneră şi să o zorească să-şi ia un angajament, pentru că sunt făcuţi să fie împreună.

Probabil că vor declara plini de patos că nu s-au mai simţit niciodată aşa cu cineva.

Citeste mai departe pe adevarul.ro